„Gură de aer” pentru Real Madrid! Campioana Europei a câștigat și a pus capăt seriei negative din campionat, la primul meci al lui Solari ca „principal”

Redactor:
Daniel Anghel
  • Publicat:
  • Actualizat:

Real Madrid a pus capăt seriei de cinci meciuri fără victorie în La Liga, și s-a impus cu 2-0 pe teren propriu, în fața celor de la Real Valladolid. A fost primul meci al noului antrenor, Santiago Solari pe banca deținătoarei Champions League, după ce șefii echipei l-au demis pe Julen Lopetegui.

Vinicius Junior a deschis scorul în minutul 83, cu un șut deviat nefericit de Kiko în propria poartă, iar Sergio Ramos a stabilit scorul final din penalty în minutul 88. Astfel, Real Madrid urcă pe locul șase în campionatul Spaniei, cu 17 puncte, la patru distanță de liderul Barcelona, care are un meci mai puțin.

Pentru madrileni urmează meciul din Liga Campionilor, de pe terenul celor de la Viktoria Plzen, echipă pe care au învins-o în tur cu 2-1. În campionat, Real o va întâlni în deplasare pe Celta Vigo.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars

”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania

Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie

Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile de joburi
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius

Strigătul disperat al fiicei milionarului român care a ajuns falit, la fel ca Irinel Columbeanu: Şi unui câine îi dai o pâine!
Strigătul disperat al fiicei milionarului român care a ajuns falit, la fel ca Irinel Columbeanu: Şi unui câine îi dai…
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț

S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat

EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România

Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×